Trup, minte si suflet in Vinerea Altfel

       Vineri, 25 octombrie, 2019. Din nou ultima zi de vineri a lunii!? Timpul trece foarte repede când faci multe lucruri și mai ales atunci când sunt interesante. Obiectivele propuse pentru această zi sunt unele care țin de trup, minte și suflet.

 

       Am discutat împreună cu școlarii despre cum să ne menținem corpul curat și ferit de boli cauzate de virusuri și bacterii dăunătoare, ne-am reamintit reguli importante de igienă și ne-am amuzat exemplificând diverse situații  în care putem transmite microbi unii altora.

        Pentru minte am avut o sesiune de experimente interesante: energia statică, arderea în prezența oxigenului, reacții chimice.

 

         Dar cea mai frumoasă activitate a fost cea în care un copil sensibil și-a deschis sufletul pentru noi și prin talentul pe care-l are, a transpus în desene stări și emoții. Tristețe, solitudine, neacceptare, bucurie, iubire, liniște – toate ca rezultat al comportamentului pe care îl au ceilalți vis-à-vis de noi. Am discutat despre violență și discriminare, despre ce simțim atunci când trecem prin aceste situații, iar copiii împreună cu Eva, invitata noastră specială, au transpus la rândul lor pe hârtie, stările pe care le-au avut în acele momente.

        Din nou o vineri așa cum ne place, la Prokinder. Multumim Evei  pentru sufletul ei frumos și o așteptăm și altădată cu drag!

Calatoriile Dianei si ale lui Stanley – 2018

        „Calatoriile Dianei si ale lui Stanley” este un proiect initiat de Prokinder pentru a le dezvolta copiilor interesul pentru calatorii, fotografie si, in acelasi timp, pentru a-i invata ce inseamna grija pentru carti si importanta lor.

         Diana si Stanley sunt doi copii care nu au stiut sa aprecieze cartile pe care le aveau acasa, la gradinita sau pe care le primeau. Intr-una din zile Zana Cartilor a aparut si i-a transformat pe Diana si pe Stanley intr-o pagina de carte, apoi le-a poruncit ca timp de cateva  saptamani sa calatoreasca in diverse locuri, sa faca poze, iar cu pozele din acele calatorii sa isi faca propria carticica pe care sa o numeasca „Calatoriile Dianei”/ „Calatoriile lui Stanley”.

            Proiectul s-a desfasurat in perioada 19 martie – 4 iunie 2018. Carticelele create au fost predate  in perioada 5-7 iunie 2018, iar premierea participantilor la proiect a avut loc in data de 8 iunie.

Cartile cu fotografii au fost prezentate de catre copii in cadrul unor reuniuni organizate in fiecare grupa, ocazie cu care acestia au povestit imprejurarile in care au fost facute pozele.

            Premiile oferite au constat in agende, pixuri, creta colorata si invitatii intr-o scurta excursie pentru o sesiune de fotografiere in Parcul Carol.

 

Scrie-mi de ziua mea, 1 Iunie!

     Pentru micuții nostri, cu multa dragoste, Centrul Educational Prokinder a pregătit și anul acesta de ziua lor, un proiect special: Scrie-mi de ziua mea, 1 Iunie!

  

     Iată-ne! Mici, mai mici sau puțin mai măricei, așteptăm ziua de 1 Iunie zâmbind dragălaș din fotografiile făcute de părinți și așezate cu drag de teachers în notes-uri special create cu această ocazie. 

     În perioada 21-31 mai, așteptam pe toți cei care ne cunoașteți să căutați caietele noastre magice, să ne recunoașteți din fotografii și să ne scrieți gândurile voastre bune pentru 1 Iunie, Ziua copilului.

     Proiectul se va derula până pe data de 31 mai iar părinții sunt invitați să scrie pentru cât mai mulți copii urări, gânduri, sfaturi și încurajări care cu siguranță le vor umple acestora sufletele de bucurie.

      Vă invităm ca și de această dată, așa cum o faceți de obicei, să fiți alături de Prokinder într-un nou proiect minunat!

Să ne întindem la ………citit!

Cu ocazia zilei de 23 aprilie, de Ziua Mondială a Cărţilor, Centrul Educaţional Prokinder, alături de copiii entuziaşti şi îndragostiţi de citit, a dat startul unui proiect inedit, un veritabil maraton intitulat „Să ne întindem la……citit!”

       Toţi copiii Prokinder, mai mici sau mai mari, alaturi de educatori, învăţători şi părinţi,

„s-au întins” la citit, la propriu  şi la figurat, pe parcursul a 10 ore, întrerupte uneori doar de exclamaţii de uimire sau încântare pentru ceea ce descopereau sau trăiau în lumea fantastică a povestirilor.

        Centrul Educaţional Prokinder a dorit, ca de fiecare dată, ca ziua să rămână una memorabilă pentru toată lumea. Copiii şi adulţii au avut posibilităţi variate la dispoziţie pentru a lectura în spaţiul special amenajat, într-un decor plin de culoare şi veselie, unde cărţile frumoase aşteptau cuminţi şi sfioase, sperând să fie ele cele alese.

         Cu toţii am fost cuprinşi de atmosfera calmă şi caldă, de liniştea neobişnuită într-un astfel de loc, fiecare căutând să nu deranjeze şi, la rândul lui, să nu fie deranjat din reveria şi intensitatea cu care trăia în fiecare secundă alături de eroii din cărţile preferate.

        „Aş vrea să fie Ziua Cărţilor în fiecare zi!”, spune Miruna entuziasmată, o elevă în clasa a II-a. „A fost prea frumos! Am avut timp să citim mult!”, concluzionează Răzvan, elev în clasa a IV-a. „Mai vreau!”, strigă Maria. „Va felicit pentru initiativa cu maratonul de lectura și, în general, pentru ideea de a celebra cu orice ocazie lectura si cartile.

La cat de putin se mai pune pret pe citit, este admirabil că toti copii, de la cei mici – care pipaie carțile, la cei mai mari – care stiu sa citeasca, sunt pusi în preajma carților, sunt încurajați să citeasca, si gasesc un loc unde cititul este incurajat, laudat, apreciat. Orice carte citita le mai deschide o fereastră prin care pot vedea o altă față a lumii din jurul lor. Felicitari!” transmite o mamica ce iubeste sa citeasca.

Cu un astfel de succes, cu siguranţă vom repeta experienţa cât mai des posibil pentru că la Prokinder ne bucurăm de lucruri şi realizări importante dar şi de lucruri mici, care sunt însă pline de dragoste, însemnătate şi bucurie sinceră, de momente pe care le putem împărtăşi cu oameni dragi sufletului, de emoţii care ne ajută să creştem şi să ne dezvoltăm, care ne fac să fim buni, oneşti şi frumoşi.

Sa ne intindem la citit!